Terra Insecta

Terra Insecta

Normál ár 48,00 lei
Egységárper
A kis fák kódját a termékkel együtt postázzuk. 

Insectele reprezintă jumătate din regnul animal. Trăiesc peste tot – în peșterile din adâncul pământului, sus, pe crestele cele mai înalte ale Munților Himalaya, în interiorul computerelor, în izvoarele termale din Parcul Yellowstone și în urechile și nările creaturilor mult mai mari decât ele. Există insecte cu urechi pe genunchi, cu ochi pe penisuri și cu limbi sub picioare.

Cei mai mulți dintre noi consideră că viața ar fi mai bună fără gândaci, însă ar fi chiar imposibilă. Cei mai mulți dintre noi știu că nu există miere fără albine, însă nu și că florile arborelui de cacao nu ar putea fi polenizate în lipsa musculiței cu capul cât o gămălie de ac. Fără ea am putea să ne luăm adio și de la cacao, și de la ciocolată. Cerneala folosită la scrierea Declarației de Independență a avut la bază fier și gale. Un tip special de gală este cea de stejar, de care este responsabilă o viespe micuță. Musculița de oțet a fost un pion esențial în experimente medicale și biologice premiate cu șase premii Nobel, iar musca de carne poate curăța răni extreme. Insectele transformă plantele uscate și animalele moarte în compost. Polenizează flori, inclusiv culturile de care noi depindem atât de mult. Asigură hrana altor animale, cum ar fi păsările și liliecii. Controlează organismele dăunătoare omului. Viața, așa cum o știm, depinde de aceste creaturi mici.

O călătorie în ciudata, minunata și uimitoarea lume a micilor și fabuloaselor creaturi fără de care nu am putea trăi. Insectele ne influențează ecosistemul mai mult decât ne-am putea imagina.

Au apărut odată cu viața pe uscat, au supraviețuit și după extincția dinozaurilor, sunt mai multe decât grăunțele de nisip de pe toate plajele lumii și vor exista pe această planetă mult mai mult decât noi.

Muncesc în liniște, dar fără oprire, pentru a ne asigura hrana, pentru a ne susține ecosistemul, pentru a ne vindeca rănile și chiar pentru a digera plasticul.

Ar putea chiar să reprezinte noi soluții la criza antibioticelor, să fie utilizate în zone calamitate și să-i inspire pe inginerii din aviația militară cu tehnicile lor de zbor. Cât despre traiul lor, acesta este incitant, intrigant și incredibil.

 

Editura Publica

Autor: Anne Sverdrup-Thygeson

Traducător: Florin Tudose
Data publicării: 2020
Nr. Pagini: 280
ISBN: 978-606-722-398-9
Dimensiuni: 20.5 cm x 14.5 cm